tag:blogger.com,1999:blog-79205916260312397122024-03-13T23:12:24.451+02:00Exegeză biblicăTeologia primilor creștinilogichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.comBlogger8125tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-34799718367710168122012-02-12T08:52:00.003+02:002021-10-27T11:51:29.776+03:00A fost odată un Dumnezeu singur?<br /><div style="margin-bottom: 12pt; text-align: center;">
<i>„Din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu” (Palm 90:2)</i></div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Nu știu dacă psalmistul a scris aceste cuvinte din perspectiva a <i>două </i>veșnicii, cea trecută și cea viitoare, dar percepția este că Cel omagiat a fost dintotdeauna <i>Dumnezeu</i>. Adică el nu a <i>devenit </i>Dumnezeu și nu va înceta să fie. Ce înseamnă acest lucru pentru creația sa?</div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Unele povestiri se plasează temporal în trecutul indefinit prin sintagma „a fost odată” - cineva sau ceva. După care subiectul se dezvoltă între natural și supranatural, ca unul care poate fi asimilat. În teologia creștină lucrurile încep de la minimul „a fost odată Cineva singur”. Nu se pleacă de la <i>nimeni </i>și nici de la <i>toate </i>personajele, ca existente. În primă abordare, pare o construcție epică verosimilă, cu rezonanță în gândirea omenească. Orice lucru din experiența umană se dezvoltă de la simplu la complicat. Dar ce garanție avem că lucrurile stau la fel cu Creatorul și Creația sa, că nu proiectăm asupra realității Întregului un model subiectiv din experiența noastră limitată? Un Dumnezeu inițial singur, care creează treptat tot ce există până astăzi, într-o ordine anume, până la om...</div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Conceptul teologic de „Dumnezeu singur” este aproape universal în creștinism, indiferent de numărul de persoane care se consideră că alcătuiesc Divinitatea. Dar este în același timp – și acesta este motivul pentru care scriu această postare – un concept <i>imposibil</i>, fiind în sine un paradox. Dumnezeu nu poate fi <i>Dumnezeu</i>, decât în raport cu <i>adoratori.</i> Dacă are însă adoratori, nu este <i>singur</i>. Deci <i>nu există </i>Dumnezeu singur! La fel, nu poate fi înțeles ca
Atotputernic, Creator, Dragoste și altele, dacă nu există alte ființe raționale, pe care să le fi creat și pe care să le iubească.</div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Atunci ce a fost Dumnezeu înainte de a avea/profesa aspectul/funcția de Dumnezeu/Creator? Un Anonim latent, înconjurat de nimic? Din observație vedem că astăzi <i>există</i> ceva, creația, în loc să nu existe nimic. Corolarul? Dacă Dumnezeu este etern ca atare, adică <i>Dumnezeu </i>și <i>Creator</i>, atunci creația este din eternitate, prezența ei în paralel cu cea a lui Dumnezeu fiind cerută de aceste atribute ale lui. Și invers, dacă a existat un timp la care a <i>început </i>să creeze, atunci <i>Dumnezeu,</i> <i>Creatorul</i>, definit prin aceste atribute, are un început.</div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Așa cum se vede, alternativa logică este existența creației din aceeași eternitate cu Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că nu (mai) este <i>creație</i>, conform termenului, sau că nu este creată <i>de Dumnezeu</i>. Nici nu înseamnă că Dumnezeu, din acea eternitate și până în prezentul nostru, nu mai creează, adăugând la ea. Este, de asemenea, ușor de înțeles
că „partea” din creație care există din eternitate, este <i>infinită –</i> dacă Dumnezeu există de un timp infinit și creează de atunci. În
fapt, pentru că nu putem determina în gândirea noastră temporală ce este exact trecutul, eternitatea trecută, ce rezultă de aici este că relația Creator-creație, în mod prudent pentru noi, este în primul rând una <i>cauzală,</i> nu temporală. Într-adevăr, dacă ar fi temporală, cum se presupune în teologia creștină, dacă un Creator latent ar fi <i>început </i>să creeze cândva fiinţe raţionale, atunci există, așa cum am văzut, un <i>anterior</i>, când el nu a creat, când a fost singur și astfel ne-Dumnezeu! Întrucât acest „anterior” este etern pentru mintea noastră (în realitate este punctual, fiind atemporal), alternativa logică este că Dumnezeu nu a <i>început </i>să creeze, ci creează dintotdeauna.
(Eternitatea trecută, fiind percepută subiectiv ca infinită, nu se poate <i>termina</i>, ca Dumnezeu să <i>înceapă </i>să creeze, la un anumit moment în timp).</div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Paradoxul „Dumnezeului singur” poate fi evaluat și etic – prin dilema pe care o ridică: Dacă Dumnezeu a fost singur o eternitate, deși se putea înconjura cu ființe raționale, este personificarea egoismului. Dacă a început cândva să creeze, motivat de altruism să împartă viața și fericirea cu alții, este sau a devenit personificarea iubirii. Dar Dumnezeu biblic nu se schimbă în principiile morale, nu poate trece de la egoism la iubire. </div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> <b>Există în acest caz ființe raționale create, dăinuind din eternitate?</b></div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Biblia începe cu cuvintele „La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul” (Gen. 1:1). Dar acest început este unul <i>local</i>, legat de om și mediul lui. Întrucât Cel ce a creat este numit <i>Dumnezeu</i>, este de presupus că avea închinători la acel timp, probabil cei numiți generic „noi” în expresia „să facem om după chipul nostru” (Gen. 1:26; 3:22). Există însă puține informații despre aceste ființe raționale, altele decât oamenii, cum ar fi numărul, vârsta sau natura lor. Nu putem decât să inferăm, într-un mod onorabil pentru Dumnezeu, că un număr infinit dintre aceste ființe există din eternitate! Pentru că este imposibil să fi fost odată un Dumnezeu singur...</div>
logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-64297318627246811172012-01-28T18:03:00.001+02:002021-10-27T12:21:59.461+03:00Duhul care ’pledează cu suspine’<div style="margin-bottom: 6pt;"> Întotdeauna am admis că în argumentările lui Pavel sunt „unele lucruri greu de înțeles”, care ar putea fi „sucite”, ca să-l citez foarte exact pe Petru (2 Pe 3:16). ’Duhul care pledează cu suspine negrăite’, despre care vorbește Pavel, ar putea fi printre acele lucruri. Cuvintele în discuție se găsesc în epistola către Romani:</div>
<div style="margin: 0in 0.4in 6pt;"><i> „În acest sens și duhul vine în ajutorul inabilității noastre: căci nu știm să ne rugăm cum trebuie. Dar chiar duhul pledează pentru noi cu suspine negrăite. Cel ce cercetează inimile ştie însă care este năzuința duhului”</i> (8:26, 27).</div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Nu are rost să spun că m-am întrebat mereu cum face duhul <i>sfânt</i> acest lucru, și de ce ar scoate suspine neexprimate, în loc să folosească cuvinte sau să acționeze în alt mod direct. Nefiind trinitarian (am scris duhul cu minuscule), am acceptat cuvintele lui Pavel ca pe o construcție literară pentru expresivitatea mesajului – aici <i>personificarea</i>. Duhul ’pledează, suspină, năzuiește’, la fel cum „vântul suflă încotro <i>vrea”</i> (Ioan 3:8)</div>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> A venit însă ziua să examinez mai atent contextul în care apar aceste cuvinte și să constat cu surpriză că nu e în discuție duhul lui Dumnezeu (persoană sau forță), ci duhul <i>omului</i>, sinele său interior ca forță pozitivă. Iată care au fost raționamentele imediate:</div>
<ul style="margin-top: 0in;" type="disc">
<li>Duhul omului (și acțiunea lui motivantă spre viață, ca opusă influenței spre moarte a cărnii) este tema întregului capitol (vezi 8:6), iar în contextul mai apropiat duhul este menționat ca atare la versetul 16. „Chiar duhul [primit] mărturisește împreună cu <b>duhul nostru</b> că suntem copii ai lui Dumnezeu”.</li>
<li>Fiii sunt și moștenitori ai gloriei promise, astfel și asociați ai lui Mesia (17, 18), iar în legătură cu ’eliberarea din robia stricăciunii’ există o promisiune veche (Gen 3:15). „Creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (19), „toată creația <b>suspină</b>” (22), „și noi [fiii, sămânța promisă]... <b>suspinăm în noi</b>, așteptând înfierea” (23), „așteptăm cu răbdare” (24). ’În noi’ înseamnă <i>în duhul nostru</i>.</li>
<li>Acum, după ce a spus că duhul nostru <i>mărturisește</i>, că atât creația cât și fiii, în timp ce așteaptă cu o dorință înfocată, <i>suspină</i>, și o fac în duhul lor („suspinăm în noi”), Pavel ajunge la cuvintele cheie: „În acest sens și <b>duhul</b> vine în ajutorul inabilității noastre: căci nu știm să ne rugăm cum trebuie. Dar chiar duhul pledează pentru noi cu suspine negrăite” (26). Poate ”traduce” Dumnezeu aceste suspine nearticulate ale duhului, în fapt <i>intenția</i> inimii noastre?</li>
<li>„Cel care cercetează inimile <b>știe</b> însă care este năzuința duhului” (27a). Este evident din această ultimă precizare că Pavel vorbește despre <i>suspinul nearticulat din inima omului</i>, care este acceptat de Dumnezeu ca transmițând năzuința, intenția sau gândirea lui.</li>
</ul>
<div style="margin-bottom: 6pt;"> Desigur, discuția ar putea fi extinsă, este loc de critică textuală, fiind de spus ceva despre evoluția lecțiunii în manuscrise, ca și despre implicațiile teologice, dar nu am intenționat mai mult acum decât să notez o observație care m-a surprins recent. Voi căuta să văd dacă există versiuni biblice și comentarii ale erudiților care să fi atras atenția și după caz voi reveni.</div>
<table border="0" cellpadding="7" style="border-collapse: collapse; margin-left: 10pt; margin-right: 10pt;">
<tbody>
<tr>
<td bgcolor="#fffaeb" bordercolor="#eee9ca" style="border-style: solid; border-width: 1px; float: right; pading: 5pt;">
<div style="margin: 4pt;">Clement, <i>Stromata</i>, VII:7, aprox. 198 - 203 e.n., despre creștinul pios:</div>
<div style="margin: 4pt;"> Dar el nu folosește rugăciunea cu cuvinte în gura sa; după ce a învățat să ceară Domnului ce se cuvine. În orice loc astfel, dar nu formal și vizibil pentru mulțime, el se va ruga. În timp ce este în mers, în conversație, când tace, când este angajat în lectură și în acțiuni cu mintea, se va ruga în orice situație. Dacă doar formează gândul în camera secretă a sufletului său și îl cheamă pe Tatăl "cu suspine negrăite", El este aproape, este lângă el, pe când încă vorbește.</div>
</td>
</tr>
</tbody>
</table>
logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-32673171020165452662012-01-18T10:42:00.000+02:002012-02-29T16:52:58.766+02:00Autoritatea lui Iacov<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Nu o dată am simțit că există o anumită disparitate în canonul
NT în ce privește cărțile incluse. Dacă biserica primară a început cu creștinii
evrei conduși de cei doisprezece, de ce scrierile acestora ocupă un loc atât de
modest în canon, în comparație cu scrierile lui Pavel?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Mai recent am devenit conștient de existența unui conflict între Pavel
și Iacov pe marginea Legii și circumciziei, conflict care a dus, se pare, la o sciziune în biserica timpurie. De asemenea, am reperat semnalele unor bibliști
care îi suspectează pe creștinii paulini de mai târziu că au estompat realitatea istorică în canon, diminuând rolul jucat de biserica iudaică din Ierusalim, în primul rând rolul
lui Iacov.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Motivele ar fi putut fi multiple dar, dincolo de cele apologetice (creștinii evrei, ebioniții,
au devenit în timp eretici pentru teologia simplă la care ar fi rămas), a fost probabil
dorința de a se accentua distanța și independența bisericii de iudaism, într-o
lume romană în care antisemitismul era regula.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 18pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Pe acest fond este, cred, mai mult decât oportună o
retrospectivă istorică a rolului jucat de Iacov. În acest sens am găsit un material relevant
și echilibrat ca întindere într-un document (<i>The Problem with Paul</i>) de la </span><span style="color: purple; font-family: Arial; font-size: 10pt;"><a href="http://www.onlinechurch.com.au/">http://www.onlinechurch.com.au</a></span><span style="color: black; font-family: Verdana; font-size: 10pt;">. Lectură plăcută!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Iacov, fratele după mamă al lui Cristos, a fost un om important în
Biserica timpurie. O cercetare atentă scoate la lumină că nu a existat
autoritate mai mare decât Iacov în biserica primară, după plecarea lui Isus. Diverse
surse creștine timpurii îl prezintă pe Iacov ca episcop al Ierusalimului, ales de apostoli la porunca lui Isus.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Eusebiu din Cezareea (260-340 e.n.), arhiepiscop în timpul lui Constantin,
spune în <i>Istoria bisericească</i> că
Iacov a fost “fratele Domnului, ales de către apostoli la tronul episcopal din
Ierusalim” (E.H. 2.23).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> După <i>Evanghelia lui Toma</i>
discipolii, știind că Isus va pleca în curând de la ei, l-au întrebat cine îi
va conduce. “Și Isus le-a spus: ‘Ori de unde veți veni, mergeți la Iacov cel
Drept, din a cărui cauză au venit în existență cerul și pământul’” (Coptic
logion 12).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> In Palestina, Epifanie, episcop de Salamina (315-404 e.n.), a avut
acces la scrieri despre care spune că erau numite <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Anabathmoi Jacobou</i> (‘Ascensiunile lui Iacov’) și <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Evanghelia evreilor</i> (folosită de creștinii
evrei de la început, numiți ebioniți sau ‘săracii’), în prezent ambele pierdute.
Din acestea aflăm că “odată, în timpul unei secete, el [Iacov] și-a ridicat mâinile
spre Cer și s-a rugat, și deodată Cerul a trimis ploaie... Astfel că nu l-au
mai numit cu numele lui, ci numele lui a fost mai degrabă Cel Drept [în ebraică,
'Țadik'].</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> “Numai lui Iacov i-a fost permis să intre o dată pe an în Sfânta
Sfintelor [sanctuarul cel mai interior al Templului], fiindcă era un nazireu și
înrudit cu preoția. Căci Maria a fost înrudită în două feluri cu Elisabeta
[mama lui Ioan Botezătorul], iar Iacov era un membru distins al preoției,
pentru că cele două triburi erau singurele legate unul de altul, tribul regal
de cel preoțesc” (Panarion 30).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> El povestește că <i>‘Ascensiunile lui Iacov’</i> trata despre
discursurile pe care acesta le-a ținut maselor la Templul din Ierusalim și
spune că Iacov era “primul căruia Domnul îi incredințase tronul său pe pământ”.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Ieronim (342-420 e.n.), care și-a bazat cunoștințele pe
Hegesippus, Clement din Alexandria și istoricul evreu Iosefus, confirmă acest
lucru în lucrarea lui <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Viața unor oameni iluștri</i>,
cap. 2, spunând că “doar el [Iacov] se bucura de privilegiul de a intra în Sfânta
Sfintelor deoarece, în realitate el nu purta haine de lâna, ci numai de in și
mergea singur în Templu și se ruga în favoarea poporului, așa încât genunchii
lui ajunseseră cunoscuți ca având asprimea celor de camilă”, și că după ce a
murit Isus el “a fost numit imediat de către Apostoli episcop de Ierusalim”.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Evreul creștin din Palestina, Hegesippus (100-180 e.n.), din ale cărui cinci cărți despre istoria Bisericii timpurii au supraviețuit
doar porțiuni în pasajele citate de Eusebiu, ne spune că “au existat mulți cu
numele Iacov, dar că acesta… fratele Domnului… a fost Sfânt de la nașterea lui.
Toți, începând din timpul Domnului până la noi, l-au numit Cel Drept”, și că „[din]
cauza Dreptății lui fără egal a fost numit Cel Drept și Oblias”, cel din urmă
fiind un cuvânt straniu pe care îl descrie ca însemnând „Bastionul Poporului și
Dreptate” (E.H. 2.23); pentru Epiphanius cuvântul înseamnă „Zid”; pentru
Eusebiu „Protecția Poporului”.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"><i> Reglementările Apostolice Siriene</i>, din secolul al doilea,
ne spune că Iacov a fost „fratele lui Cristos după carne… și episcop numit al
Ierusalimului de către Domnul însuși” (8.35).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Într-un alt pasaj, care a supraviețuit numai în scrierile lui
Eusebiu, Clement din Alexandria (150-215 e.n.) ne spune că ‘darul cunoștinței’
a fost împărtășit de Isus lui „Iacov cel Drept, lui Ioan și lui Petru” și că
aceștia, la rândul lor, l-au tramsmis celorlalți apostoli, iar ei la cei
Șaptezeci dintre care Barnaba era unul” (E.H. 2.1).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Clement din Roma (30-97 CE), sau cineva presupus a fi el, își
adresează scrisoarea din <i>Omiliile Pseudo-Clementine</i> lui „Iacov…
Episcopul Episcopilor, care cârmuiește Ierusalimul, Sfânta Adunare a evreilor
și Adunările de pretutindeni”, după cum face și Petru în <i>Omiliile</i> lui
epistolare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Chiar Iosefus (37-96 CE), care n-a fost creștin, în sensul în care
înțelegem noi acest lucru, dar care a fost contemporan cu Iacov, știe despre el
și chiar accentuează că evreii au crezut că moartea lui Iacov a fost motivul
pentru care a căzut Ierusalimul: „Aceste lucruri [Revolta și distrugerea care a
urmat a Ierusalimului de către romani] li s-au întâmplat evreilor ca răzbunare
pentru Iacov cel Drept, care a fost un frate al lui Isus, cel cunoscut ca și
Cristos, căci el, deși era cel mai Drept dintre oameni, evreii l-au omorât”.
Acest pasaj, remarcat și de Origen (185-254 e.n.) și de Ieronim, există numai
în <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Istoria bisericească</i> a lui Eusebiu, <i>Comentariul la Galateni</i>
al lui Ieronim și scrisoarea lui Origen (<i>Contra Celsus</i> 1.47). În mod
interesant, NU MAI EXISTĂ ÎN NICI UN MANUSCRIS PE CARE ÎL AVEM DE LA IOSEFUS.
Comentând asupra pasajului, Eusebiu spune: “Iacov trebuie să fi fost un om atât
de remarcabil și de general apreciat pentru Dreptate, încât chiar și cei mai
inteligenți dintre evrei au perceput că acesta a fost motivul pentru care
martirajul lui a fost imediat urmat de asediul Ierusalimului” (E.H. 2.23). Aceasta
contrazice punctul de vedere creștin că templul a căzut din cauza profeției și
morții lui Isus, după cum Origen este pe deplin conștient și se străduiește să
‘corecteze’ în <i>Contra Celsus</i>. Tot el ne spune că “fapt uimitor este că, deși
el [Iosefus] nu l-a acceptat pe Isus ca și Cristos, a dat totuși mărturie că Dreptatea
lui Iacov a fost atât de mare… încât mulțimea a crezut că a suferit aceste
lucruri din cauza [lui]” (<i>Commentariu la Matei</i>, 10.17).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> La rândul lui, Ieronim scrie în <i>Viața unor oameni iluștri</i>: “Tot Iosefus consemnează tradiția că
acest Iacov a fost de o așa Sfințenie și reputație în mijlocul poporului încât s-a
crezut despre distrugerea Ierusalimului că s-a întâmplat din cauza morții lui”,
iar într-un Comentariu că “Atât de Sfânt era Iacov, încât oamenii încercau să-i
atingă franjurile hainei lui” (<i>Comentariu la Galateni</i> 1:19). Acestea
erau ciucurii despre care era poruncit să fie purtați de evreii care respectau
Legea, în Numeri 15:38, așa încât „să
vă uitați la [ei] și să vă aduceți aminte toate poruncile Domnului, ca să LE
ÎMPLINIȚI”.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> „Din a cărui cauză au venit în existență cerul și pământul”, „Sfânt de
la nașterea lui”, „Cel Drept”, „Bastionul Poporului”, Ierusalimul căzând „din
cauza morții lui”… Acestea sunt cuvinte puternice, greu de ignorat și în
concordanță cu ce SPUN TOATE SURSELE DESPRE EL. Este important să punctăm că
sursele disponibile nu-l prezintă pe Iacov doar Capul „creștinismului”, ci
CONDUCĂTORUL EVREIESC POPULAR AL ZILELOR LUI, cel numit Țadik (Cel Drept), prin
excelență, a cărui moarte a adus prăbușirea Ierusalimului, în ton cu noțiunea
din <i>Proverbele</i> (10:25) și <i>Cabala</i> (Țohar 1.59b) că „Țadik este
Temelia” și „Stâlpul care susține lumea”. Pavel înțelege conceptul când spune
în Galateni că se suie la Ierusalim ca să-i întâlnească pe „Iacov, Chifa și
Ioan, care sunt priviți ca stâlpi” (Gal. 2:9).</span></div>logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-13048444147169616242012-01-10T00:10:00.000+02:002012-01-28T18:14:37.387+02:00Identitatea discipolului iubit<span style="font-size: 10pt;"> Dând câteva clicuri prin paginile lui J. Tabor, și fără să-i citesc cartea, am dat peste o argumentare cu o concluzie la care nu m-am gândit până acum în legătură cu identitatea discipolului iubit de Isus. Ups! Nu este tânărul-bătrânul Ioan, scriitorul Evangheliei ce-i poartă numele?</span><br />
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> În loc să rezum și mai mult rezumatul pe care-l face el, poate e mai bine să-l citez întegral…</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"><a href="http://www.jesusdynasty.com/blog/2006/07/06/the-identity-of-the-beloved-disciple/" target="_blank">The Identity of the Beloved Disciple</a> | 6 Iulie 2006 | Autor: James Tabor </span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> În <em>The Jesus Dynasty</em> sugerez că personajul enigmatic din Evanghelia lui Ioan, descris ca „discipolul pe care-l iubea Isus”, sau mai uzual „discipolul iubit”, nu este altul decât Iacov, fratele lui Isus. Acesta este acel apropiat nenumit cu numele, care „stătea la masă la pieptul lui Isus” la ultima cină, și căruia Isus îi transferă grija pentru mama sa, Maria. Tot el pare să fie și „martorul ocular” pe care se bazează tradițiile încorporate în Evanghelia lui Ioan (21:24).</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Punctul de vedere tradițional – cum că discipolul iubit era apostolul pescar Ioan, unul din fiii lui Zebedei, poate fi găsit în istorie începând de la Irineu (c. 180 AD). De-a lungul secolelor au fost propuși diferiți alți candidați, inclusiv un alt Ioan cunoscut drept „cel Bătrân”, Lazăr și Maria Magdalena. Mai recent, am întâlnit chiar speculații pe web, evident inspirate de fenomenul Codul Davinci, că discipolul iubit ar fi fost un „fiu” nenumit al lui Isus, a cărui identitate a fost necesar să fie ascunsă. Unii învățați l-au considerat doar o construcție literară reprezentând „discipolul ideal”, fără o identitate concretă. James Charlesworth examinează toate posibilitățile în cartea sa <em>The Beloved Disciple</em> (Discipolul iubit) și în final argumentează că a fost apostolul Toma.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Evanghelia lui Ioan îl menționează pe discipolul iubit în numai patru scene, toate la sfârșitul povestirii lui: la ultima cină, la cruce, la mormântul gol și la Marea Galileii după învierea lui Isus. Fiindcă nu este amintit mai devreme, avem chiar foarte puține de la care să pornim. Iată pasajele în traducerea NTR (în original RSV) :</span></div>
<ul>
<li><span style="font-size: 10pt;">Ioan 13:23-25: Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care-l iubea Isus, stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus. Simon Petru i-a făcut semn să-L întrebe pe Isus cine este cel despre care vorbeşte. Ca urmare, în timp ce stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus, el L-a întrebat: – Doamne, cine este?</span></li>
<li><span style="font-size: 10pt;">Ioan 19:26, 27, 34, 35: Când Isus a văzut-o pe mama Lui şi, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea10, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată-l pe fiul tău!“. Apoi i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!“ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o acasă la el... ci unul dintre soldaţi I-a străpuns coasta cu suliţa; şi imediat a ieşit sânge şi apă. Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie şi mărturia lui este adevărată. Şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.</span></li>
<li><span style="font-size: 10pt;">Ioan 20:2-8: [Maria Magdalena] a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!“ Atunci Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi s-au dus la mormânt. Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care îl urma, a ajuns şi el; a intrat în mormânt... Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat şi el...</span></li>
<li><span style="font-size: 10pt;">Ioan 21:1, 2, 7, 20-24: După aceea, Isus li S-a arătat din nou ucenicilor, la Marea Tiberiadei. Li S-a arătat astfel: Simon Petru, Toma – cel numit „Didimus“ –, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi dintre ucenicii lui Isus, erau împreună... Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus i-a zis lui Petru: „Este Domnul!“ Auzind că este Domnul, Simon Petru şi-a pus haina pe el, pentru că era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare... Petru s-a întors şi l-a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care la cină stătuse la masă la pieptul lui Isus şi-L întrebase: „Doamne, cine este cel ce Te va trăda?“ Văzându-l, Petru L-a întrebat pe Isus: – Doamne, dar cu acesta ce va fi? Isus i-a răspuns: – Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?! Tu urmează-Mă! Din pricina aceasta a ieşit zvonul între fraţi că acel ucenic nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?!“ Acesta este ucenicul care depune mărturie cu privire la aceste lucruri şi care a scris aceste lucruri. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.</span></li>
</ul>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Mai este posibil ca discipolul iubit să fie menționat în Ioan 18:15, deși nu îi este dată această denumire: „Simon Petru împreună cu un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut marelui preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăreasa şi l-a adus pe Petru înăuntru”.</span></div>
<span style="font-size: 10pt;"> Bazat pe aceste texte aș face precizările:</span><br />
<ol>
<li><span style="font-size: 10pt;">Discipolul iubit este un bărbat, nu o femeie. Și fiindcă Maria Magdalena ajunge la mormânt și apoi aleargă să le spună vestea despre mormântul gol lui Petru și acestui „alt ucenic”, pe care-l iubea Isus, acesta nu poate fi Maria Magdalena.</span></li>
<li><span style="font-size: 10pt;">Toți cei menționați cu numele în Evanghelia lui Ioan, în mod special în aceste ultime capitole, 13-21, cel mai probabil nu pot fi discipolul iubit, din cauză că identitatea lui este acoperită, nu revelată printr-un nume. Aceasta înseamnă că îi putem elimina pe cei menționați în Ioan 21:1, 2, ca și pe Filip, Andrei și Iuda Iscarioteanu.</span></li>
<li><span style="font-size: 10pt;">Dacă acceptăm că pasajul din Ioan 18:15 se referă la personajul nostru, discipolul iubit pare să aibă legături cu preoții, fiind în măsură să-i obțină lui Petru accesul în curtea casei marelui preot, cunoscând pe femeia de la poartă.</span></li>
<li><span style="font-size: 10pt;">Discipolul iubit o ia în grija sa pe Maria, mama lui Isus, Isus fiind până la acest moment responsabil de familie, ca și fiu mai mare pe funcția de „cap al casei”. El este desemnat în mod oficial ca „fiu”, însemnând că trebuie să preia funcția de purtător de gijă față de familie, pe care Isus n-o mai putea îndeplini. Fie că scena de la cruce poate fi luată ca fapt istoric, fie că nu, eu cred că ea reflectă oricum o tradiție despre trecerea mamei lui Isus în grija unuia care a devenit „fiul” cu responsabilitate față de familie, inclusiv față de mama lui. El părăsise evident scena și cineva trebuia să-și asume conducerea în familie și să aibă grijă de mama lui.</span></li>
<li><span style="font-size: 10pt;">Discipolul iubit este prezent la ultima cină și astfel, posibil unul dintre cei doisprezece. Pe baza lui Marcu cel puțin, pentru că Ioan nu specifică acest lucru, adică că masa comună a fost numai între Isus și cei doisprezece. Descrierea acestui discipol stând „sprijinit de pieptul lui Isus” la ultima cină, indică un loc onorat de apropiere și intimitate. Isus îi iubește pe toți discipolii săi, dar acest unul ocupă un loc special.</span></li>
</ol>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Sunt convins că aceste tradiții din Evanghelia lui Ioan se referă la cineva real, nu la un personaj simbolic. Acesta ar trebui să ne fie cunoscut pe nume din alte pasaje și din tradițiile creștine timpurii. Dacă eliminăm personajele care apar cu numele în aceste capitole de la urmă ale Evangheliei, în special pe Lazăr, Simon Petru, Toma, Natanael, Filip și Andrei, pe Iacov și Ioan, cei doi fii ai lui Zebedei, și pe Iuda Iscarioteanu, cine mai rămâne? </span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Dintre cei doisprezece apostoli este demn de notat că singurii care nu apar cu numele în Evanghelia lui Ioan sunt „celălalt” Iacov, „celălalt” Iuda, „celălalt” Simon și Matei. Isus are trei frați: Iacov, Simon și Iuda, precum și un al patrulea, Iosif. Cred că ar putea exista dovezi, după cum indic în carte, că Matei are și numele de Iosif. Această tăcere pare mai mult decât neprevăzută sau întâmplătoare.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Dați fiind acești factori, părerea mea este că Iacov, fratele lui Isus, transpare drept cel mai bun candidat. El este cel care preia conducerea continuatorilor lui Isus. „Mama și frații” lui Isus sunt menționați în cartea Faptelor ca fiind în viață și împreună. A ne imagina un alt candidat îndeplinind acum funcția de intendent peste familie, cum ar fi Lazăr sau pescarul Ioan, este pur și simplu lipsit de sens - cu Iacov prezent și în funcția de conducător al comunității. În cartea mea aduc argumente că Iacov, fratele lui Isus, a fost unul dintre cei doisprezece și că se face referire la el drept „Iacov cel mic” sau „Iacov cel tânăr”, care are un frate numit Iose. Marcu îi numește pe „Iacov și Iose” drept cei doi frați mai mari ai lui Isus. Iacov, fratele lui Isus, este cunoscut de asemenea pentru orientarea lui preoțească, chiar dacă mama lui este din David, în cazul că genealogia din Luca este a ei. După cum dezbat în carte, acea linie genealogică are în ea o componentă importantă de sânge preoțesc/levitic, la fel cum Aaron s-a căsătorit cu Elișeva, prințesa de frunte din Iuda. Hegisippus ne spune că Iacov purta inul alb de preot și un fel de mitră, și că lui îi era permis să intre în sanctuarul interior al templului – probabil ca reprezentant al nazareenilor. De asemenea, avem tradiția din Evanghelia evreilor că Iacov a fost efectiv prezent la ultima cină și că Isus i-a înmânat un tip de „haină” care semnifica slujba sa preoțească.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Cred că este foarte probabil că acea comunitate care a dat formă finală Evangheliei lui Ioan, după cum este indicat în Ioan 21:24, a avut acces la mărturii directe, provenind de la Iacov, fratele lui Isus. În mare măsură însă, la fel ca în cazul Evangheliei lui Toma, produsul final care a ajuns până la noi este considerabil expandat în direcții gnostice/dualiste și acoperit de o consistentă depunere teologică. Este demn de notat că și Evanghelia lui Toma îl evidențiază pe Iacov drept cel căruia Isus i-a transmis autoritatea sa, chiar dacă această lucrare, în forma ei prezentă, pare mult îndepărtată de perspectiva teologică a personajului istoric numit Iacov. Cred că același este cazul probabil și cu Evanghelia lui Ioan.</span> </div>logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-35279452512859018552012-01-03T18:06:00.000+02:002012-01-28T18:16:16.279+02:00Dinastia lui Isus<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 0pt;">
<span style="font-size: 10pt;">Recenzia unei
cărți interesante de la <a href="http://jesusdynasty.com/" target="_blank"><span style="color: brown;">http://jesusdynasty.com/</span></a></span></div>
<span style="font-size: 10pt;"><br /></span><br />
<div align="center" style="margin-top: 0in; text-align: center;">
<strong><span style="font-size: 10pt;">Bazată pe analiza atentă a celor
mai timpurii documente creștine și a unor descoperiri arheologice recente, <em>The
Jesus Dynasty</em> oferă o interpretare îndrăzneață, inedită, a vieții lui Isus și a
originilor creștinismului.</span></strong></div>
<br />
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-Czv3cnGJX6g/TwMm3uRrQtI/AAAAAAAAAAo/texq-_dWA5A/s1600/clip_image001.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="http://1.bp.blogspot.com/-Czv3cnGJX6g/TwMm3uRrQtI/AAAAAAAAAAo/texq-_dWA5A/s320/clip_image001.jpg" width="199" /></a></div>
<span style="font-size: 10pt;">În <em>The Jesus Dynasty</em> (Dinastia lui Isus) eruditul
biblic James Tabor ne aduce mai aproape decât oricând de personajul istoric
Isus. După cum știm, Isus a fost fiul Mariei, o tânără care a rămas însărcinată
înainte de căsătoria ei cu un bărbat pe nume Iosif. Evangheliile ne spun că
Isus a avut patru frați și două surori, care toți au avut probabil un tată
diferit de al lui. S-a alăturat unei mișcări mesianice inițiată de o rudă a
lui, Ioan Botezătorul, pe care l-a considerat învățătorul lui și un mare
profet. Ioan și Isus au împlinit împreună rolurile celor Doi Mesia care erau
așteptați în acel timp, Ioan ca descendent preoțesc al lui Aaron și Isus ca
descendent regal al lui David. Au predicat împreună venirea împărăției lui
Dumnezeu. Mișcarea lor a fost una apocaliptică, care aștepta ca Dumnezeu să-și
instaureze împărăția pe pământ, după cum este descris de către profeți. Cei doi
mesia au trăit într-o vreme de tulburări, teritoriul istoric al lui Israel
fiind ocupat de puternicul imperiu roman. În timpul vieții lui Isus au avut loc
răzvrătiri violente ale evreilor împotriva Romei. </span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"> Ioan și Isus au predicat aderența la Tora,
legea mozaică. Dar misiunea lor s-a schimbat dramatic când Ioan a fost arestat
și apoi ucis. După un timp de incertitudine, Isus a început să predice din nou
în Galileea și a provocat autoritățile romane și pe colaboratorii acestora din
Ierusalim. A numit un Consiliu de Doisprezece care să domnească peste cele
douăsprezece triburi ale lui Israel, între care i-a inclus pe cei patru frați
ai săi. După ce a fost
crucificat de romani, Iacov, fratele lui – ”ucenicul iubit” – , a preluat
conducerea Dinastiei lui Isus.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Iacov,
asemenea lui Ioan și Isus înaintea lui, s-a considerat un evreu credincios.
Nici unul dintre ei n-a crezut că mișcarea lor a fost o religie nouă. Pavel este
cel ce l-a transformat pe Isus și mesajul lui, prin lucrarea lui la națiuni,
rupând-o cu Iacov și continuatorii lui Isus din Ierusalim și predicând un mesaj
bazat pe propriile lui revelații, care avea să devină creștinismul. Isus a
devenit un personaj a cărui umanitate a fost ascunsă; Ioan a devenit doar un
predecesor al lui Isus; iar Iacov și ceilalți au fost nimic mai mult decât
uitați.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>James
Tabor a studiat pentru mai bine de treizeci de ani cele mai timpurii documente
ale creștinismului care au supraviețuit, și a participat la imporante excavații arheologice în Israel. Pe acest fond, Tabor reconstruiește pentru noi
mișcarea care a căutat izbăvirea spirituală, socială și politică a evreilor,
mișcare condusă de o singură familie. <em>The Jesus Dynasty</em> oferă o versiune
alternativă la originile creștinismului, una care ne duce mai aproape decât
oricând de Isus, familia și continuatorii lui. Istorisirea este surprinzătoare
și controversată, dar incitantă, așa cum numai o istorie de mult pierdută poate
fi, când este în sfârșit recuperată.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Aceasta
este o carte care ne va schimba modul cum înțelegem unul dintre cele mai cruciale
momente din istorie.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>James D.
Tabor este conducătorul departamentului de studii religioase al Universității
din Charlotte a Carolinei de Nord. Deține un doctorat în studii biblice de la
Universitatea din Chicago și este expert în Manuscrisele de la Marea Moartă și
origini creștine. Autorul câtorva cărți anterioare, el este consultat frecvent
de către mass-media în aceste subiecte și a apărut în numeroase programe de
televiziune și radio.</span><br />
></div>
<div style="margin-top: 0in;">
<span style="font-size: 9pt;">Alte
recenzii ale cărții la </span><a href="http://www.amazon.com/Jesus-Dynasty-Hidden-History-Christianity/dp/074328724X/ref=sr_1_1/103-8322723-5710267?ie=UTF8&s=books&qid=1175907831&sr=8-1" target="_blank"><span style="font-size: 9pt;">Amazon.com</span></a><span style="font-size: 9pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span><span style="font-size: 9pt;">sau </span></span><a href="http://search.barnesandnoble.com/Jesus-Dynasty/James-D-Tabor/e/9780743287241?z=y&itm=1" target="_blank"><span style="font-size: 9pt;">Barnes&Noble</span></a></div>logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-21908869985689670542011-12-28T23:49:00.000+02:002014-12-08T00:36:59.282+02:00“Secretul mesianic” după J.C. O’Neill<br />
<div style="border-color: currentColor currentColor windowtext; border-style: none none solid; border-width: medium medium 1pt; mso-border-bottom-alt: solid windowtext .75pt; padding: 0in 0in 1pt;">
<div style="border: currentColor; margin: 0in 0in 0pt; mso-border-bottom-alt: solid windowtext .75pt; mso-padding-alt: 0in 0in 1.0pt 0in; padding: 0in;">
<span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;">(Sursa: <a href="http://ichthus888.wordpress.com/2010/08/15/the-messianic-secret-according-to-j-c-oneill/" target="_blank">Introspective Cogitations</a>)</span></span><br />
<span style="font-family: Arial; font-size: x-small;"><br /></span><br />
<span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Deși nu intenționez ca acest blog să devină
prea concentrat pe chestiuni și probleme tehnice/critice ale breslei NT, o să mai
insist un pic săptămâna asta. Răsfoiam în grabă prin lista de recenzii de cărți a
lui Nick și am dat peste una despre cartea cu adevărat fascinantă a lui
O’Neill, <a href="http://www.amazon.com/gp/product/9004104291?ie=UTF8&tag=introspectivecog-20&linkCode=as2&camp=1789&creative=9325&creativeASIN=9004104291" target="_blank">Who Did Jesus Think He Was?</a> (<em>Cine a crezut Isus că este?</em>) Mi-a amintit
de interesantul lui răspuns la așa numitul ”Secret mesianic”. Așa că, după ce
am trecut din nou prin carte, mi-am zis să împărtășesc astăzi câteva gânduri
despre ea (vezi și <a href="http://rdtwot.wordpress.com/2009/10/15/who-did-jesus-think-he-was/" target="_blank">recenzia</a> generală
a lui Nick, cu care sunt în esență de acord).</span></div>
<div style="border: currentColor; margin: 0in 0in 0pt; mso-border-bottom-alt: solid windowtext .75pt; mso-padding-alt: 0in 0in 1.0pt 0in; padding: 0in;">
<br /></div>
</div>
<br />
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Îmi amintesc încă cât de exotic suna (mai
ales din perspectivă fundamentalistă) să auzi pentru prima dată expresia ”secretul
mesianic”. ”Uau! Ce?”, se exclama. Cum zic, tăcerea relativă a lui Isus în
public față de calitatea lui de Mesia a dus la o paletă largă de cugetări
erudite (și la sfârșitul a mai mult de unul sau doi copaci). Geza Vermes (în <em>Jesus
the Jew</em>), de exemplu, a conchis că Isus nu s-a considerat nici măcar Mesia.
Totuși, eroul nostru din această postare, J.C. O’Neill, este de altă părere și
argumentează că este justificat să credem că Isus a făcut astfel, atât din
cauza acțiunilor lui, cât și a ”insinuărilor” din spusele lui. El arată că în
timp ce e posibil să nu fi existat un concept unitar despre Mesia în perioada
NT, tema regalității davidice este prezentă în oricare dintre variantele în
care era așteptat. Și așa cum observă despre Isus un alt bine-cunoscut învățat,
Ed Sanders: ”Ce a pretins despre el, a fost egal cu a revendica regalitatea...
a vorbit despre o împărăție; discipolii lui au așteptat să aibă un rol în
aceasta; l-au considerat conducătorul lor; a fost crucificat pentru că a pretins
că este rege” (fapt indicat de inscripție – acuzația plasată deasupra crucii; <em>Jesus and Judaism</em>, p. 322). Totuși, asta
îl lasă pe O’Neill cu dilema să explice de ce a fost Isus atât de reticent să
proclame direct, clar și public că este Mesia, dacă credea că este. Ca să dea
un motiv satisfăcător pentru această enigmă, O’Neill postulează teoria sa
despre ”Legea lui Mesia cel ascuns”.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>O’Neill
trece în revistă literatura și reține următoarele:</span></div>
<div style="margin: 0in 0.3in 6pt 0.5in; mso-list: l1 level1 lfo1; tab-stops: list .5in; text-indent: -0.25in;">
<span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-fareast-font-family: Arial;"><span style="mso-list: Ignore;">1.<span style="font-size-adjust: none; font-stretch: normal; font: 7pt/normal "Times New Roman";">
</span></span></span><span dir="LTR"><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">Multe texte biblice erau înțelese mesianic, iar
căutarea după ”tipuri” de Mesia a indicat că ”Mesia, imediat la venirea lui, va
fi greu de identificat”. [p. 42]</span></span></div>
<div style="margin: 0in 0.3in 6pt 0.5in; mso-list: l1 level1 lfo1; tab-stops: list .5in; text-indent: -0.25in;">
<span style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-fareast-font-family: Arial;"><span style="mso-list: Ignore;">2.<span style="font-size-adjust: none; font-stretch: normal; font: 7pt/normal "Times New Roman";">
</span></span></span><span dir="LTR"><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">Un ”tip” de Mesia ar fi Regele
David. Astfel O’Neill remarcă privațiunile pe care le-a suferit David, inclusiv
perioadele în care a fost nevoit să rămână ”ascuns” cu Zifiții sau să scape și
să se ascundă de propriul lui fiu, Absalom. Astfel, ”exact așa cum nu oricine
în timpul lui David l-a recunoscut pe regele uns, tot așa când avea să vină mai
marele David, nu va fi evident cine este”. [p. 43]</span></span></div>
<div style="margin: 0in 0.3in 6pt 0.5in; mso-list: l1 level1 lfo1; tab-stops: list .5in; text-indent: -0.25in;">
<span style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-fareast-font-family: Arial;"><span style="mso-list: Ignore;">3.<span style="font-size-adjust: none; font-stretch: normal; font: 7pt/normal "Times New Roman";">
</span></span></span><span dir="LTR"><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">Iosefus a raportat că<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>oamenii căutau și se uitau după ”semnele
salvării”. Mai mult, el înregistrează activitatea a 12 bărbați diferiți care au
acționat într-o ”manieră mesianică”. Totuși, frapant este, după cum remarcă O’Neill,
că ”nici unul dintre ei nu este descris ca <i>spunând</i> că este rege, ci acest
lucru este spus despre ei de către continuatorii lor”. [p. 44] De exemplu, Menahem
Galileanul a înaintat spre Ierusalim ca un rege și a intrat în templu în robe
regale.</span></span></div>
<div style="margin: 0in 0.3in 6pt 0.5in; mso-list: l1 level1 lfo1; tab-stops: list .5in; text-indent: -0.25in;">
<span style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-fareast-font-family: Arial;"><span style="mso-list: Ignore;">4.<span style="font-size-adjust: none; font-stretch: normal; font: 7pt/normal "Times New Roman";">
</span></span></span><span dir="LTR"><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">Dacă pentru a-l vedea pe ”Mesia
cel ascuns” era necesar discernământ spiritual, un corolar era că Dumnezeu în
cele din urmă îl va revela și declara în mod deschis.</span></span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Pe baza acestor dovezi, O’Neill a sugerat
”ipoteza că exista în mod curent o lege evreiască care interzicea, sub
amenințarea cu mortea, blasfemia prezumțioasă a oricărui om care își lua
dreptul să spună că este Mesia, până ce Tatăl nu o făcea în mod limpede”. [p.
48] El susține că vedem reflectat acest lucru în Evangheliile NT, ex. Ioan 19:7
(<i>Iudeii i-au răspuns [lui
Pilat]: – Noi
avem o lege şi potrivit cu legea aceasta el trebuie să moară, pentru că s-a
făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu</i>). O’Neill punctează că ‘Fiul lui Dumnezeu’ era
un titlu mesianic și nu ceva blasfemios în sine. Astfel argumentează că acest
verstet arată că ’legea’ pe care o încălcase Isus a fost să <span style="mso-spacerun: yes;"> </span>afirme <i>el însuși</i> că era Mesia. Mai
departe, acest lucru pare să fie confirmat de Ioan 19:21 (<i>Atunci
conducătorii preoţilor iudeilor i-au zis lui Pilat: – Nu scrie: „Împăratul
iudeilor“, ci: „El <b>a zis</b>: «Eu sunt Împăratul iudeilor!»“</i>). După O’Neill,
autoritățile evreiești ceruseră în realitate acuratețe în formularea acuzației
de care era vinovat Isus: pentru că ’a spus’ sau ’a pretins’ că este Mesia. El
crede că scriitorul Evangheliei a avut acces la informații exacte în legătură
cu ’natura tehnică’ a acuzației. Cu toate acestea, O’Neill argumentează că Isus
de fapt n-a călcat niciodată această lege.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>La prima impresie toate acestea par foarte
posibile. Dar există un hop: în timpul procesului descris în Evanghelii, Isus
pare să afirme în mod clar că este Mesia (‘Fiul lui Dumnezeu‘).O’Neill atribuie
aceste afirmații directe intervenției unor scribi creștini de mai târziu. De
exemplu, Marcu 14:61-63 în comparație cu Matei 26:64, 65:</span></div>
<div style="margin: 5pt 0.3in 5pt 0.5in; mso-list: l0 level1 lfo2; tab-stops: list .5in; text-indent: -0.25in;">
<span lang="RO" style="font-family: Symbol; font-size: 10pt; mso-bidi-font-family: Symbol; mso-bidi-font-style: italic; mso-fareast-font-family: Symbol;"><span style="mso-list: Ignore;">·<span style="font-size-adjust: none; font-stretch: normal; font: 7pt/normal "Times New Roman";">
</span></span></span><span dir="LTR"><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">Marcu:<span style="mso-spacerun: yes;"> </span><i>Marele
preot l-a întrebat din nou: – Eşti tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat? Isus
a răspuns: – <b>Sunt</b>. Şi îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii
şi venind cu norii cerului! Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a zis:
– Ce nevoie mai avem de martori?!</i></span></span></div>
<div style="margin: 5pt 0.3in 5pt 0.5in; mso-list: l0 level1 lfo2; tab-stops: list .5in; text-indent: -0.25in;">
<span lang="RO" style="font-family: Symbol; font-size: 10pt; mso-bidi-font-family: Symbol; mso-bidi-font-style: italic; mso-fareast-font-family: Symbol;"><span style="mso-list: Ignore;">·<span style="font-size-adjust: none; font-stretch: normal; font: 7pt/normal "Times New Roman";">
</span></span></span><span dir="LTR"><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">Matei: <i>Marele preot i-a zis: – ...să ne spui dacă
Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu! Isus i-a răspuns: – <b>Tu </b></i></span></span><b><i><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">[o] </span></i></b><b><i><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">spui</span></i></b><i><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">. Dar vă zic că, de acum
încolo, îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii şi venind pe
norii cerului! Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a zis: – A
blasfemiat! Ce nevoie mai avem de martori?! </span></i></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>O’Neill evidențiază diferența considerabilă
dintre ”sunt” și ”tu o spui”. În fapt, posibila rădăcină arameică pentru ”tu o
spui” este ambiguă și poate însemna chiar ”nu” în context. Ca exemplu, spusele lui Rabbi
Simeon cel Modest:</span></div>
<div style="margin: 0in 0.4in 6pt;">
<i><span lang="FR" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-ansi-language: FR;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Cine e mai important, tu sau
marele preot? Rabbi Simeon a rămas tăcut. Rabbi Eliezer i-a zis: ”Înjosește-te
și admite că câinele marelui preot este mai important decât tine”. Simeon a
răspuns, ”Rabbi, <b>tu ai zis-o</b>” (tKel 1.1.6; see Vermes, p. 148).</span></i></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="FR" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-ansi-language: FR;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>În plus, când Isus vorbește mai departe
despre ’fiul omului’, nu se are în vedere neapărat pe sine. În fapt, când a exprimat
fraza, a lăsat deschis dacă s-a referit la el însuși sau nu, ori dacă a folosit
fraza ca să se refere la Mesia sau nu. Mai mult, O’Neill face apel la sugestia
lui Vermes că ’fiul omului’ ar putea fi foarte bine o simplă perifrază pentru a
spune ’mine’ sau ’eu’, mai degraba decât să aibă un sens mesianic direct. În
contextul exprimărilor la o judecată, O’Neill segerează că Isus vorbește despre
’judecătorul ceresc’ și că nu face o referire directă la el însuși. Cuvintele
au fost percepute însă de către marele preot ca o afirmație despre sine și aceasta
l-a făcut vinovat pe Isus de blasfemie pentru încălcarea legii lui O’Neill’ referitoare
la “Mesia cel ascuns”.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-no-proof: yes;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">Chiar dacă face din tăcerea
relativă a lui Isus, în legătură cu calitatea lui de Mesia, o tăcere absolută
în Evanghelii, trebuie admis că ipoteza lui O’Neill despre existența unei legi
care interzicea în mod expres auto-declararea publică a calității de Mesia, are
cu adevărat capacitate justificativă. Ea explică așa numitul ”secret mesianic”
și de ce Isus a fost găsit vinovat de blasfemie la procesul său. În mod
interesant, deși este de acord cu Vermes, că Isus n-a pretins niciodată în
public că este Mesia, O’Neill, contra Vermes, folosește acest lucru ca dovadă
că Isus de fapt credea el însuși că este Mesia! (Este acesta ultimul argument
din tăcere?)</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>În orice caz, în opinia mea, propunerea
incredibil de imaginativă a lui </span><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">O’Neill, este mai degrabă nesigură. Cel
puțin lipsa totală de dovezi concrete în legătură cu o asemenea lege, face
existența ei discutabilă. Mai mult, felul în care interpretează el dovezile
biblice este forțat. Așa cum face peste tot în scrierile lui, când dovezile
textuale sunt în contradicție, O’Neill pune dificultatea pe seama intervenției
scribilor creștini de mai târziu. În plus, dacă există motive care să explice mai
bine tăcerea relativă (nu absolută !) a lui Isus în Evanghelii, referitor
la calitatea lui de Mesia, atunci legea ipotetică a lui O’Neill devine inutilă.
Probabil ar putea fi sugerat un motiv mai puțin complicat și mai aplicabil.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="FR" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-ansi-language: FR;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>În contextul secolului întâi AD, orice
pretenție mesianică purta conotații politice puternice. De fapt, ar fi invocat
imagini de naționalism revoluționar, violent. A</span><span lang="RO" style="font-family: Arial; font-size: 10pt;">șa stând lucrurile, n-ar trebui să
ne surprindă că Isus a evitat orice declarare directă, publică. Mai întâi, o
asemenea declarare ar fi atras fără îndoială atenția autorităților, în sens
negativ – care a fost exact situția care a dus până la urmă la crucificarea
lui. Apoi, Isus pare să fi avut o perspectivă diferită în legătură cu ce
implica calitatea de Mesia. Nu era calea revoluției sângeroase și a unei
cruciade sfinte pentru a-l scăpa pe Israel de Roma sau a-l elibera din cătușele
dușmanului. Mai degrabă, în lupta contra tiraniei, Isus, fiul lui David, nu
doar că a ales armele rezistenței pasive – să parcurgă și mila a doua și să
întoarcă celălalt obraz -, ci a intensificat și depășit chiar acest deziderat,
insistând pe binecuvântarea și rugăciunea pentru cei care au blestemat și, în
mod radical, pe iubirea dușmanilor. Această abordare este drastic diferită de
cărarea părintelui său David, regele-războinic (comp. Ioan 6:15). <span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Mai mult, dacă Isus a fost considerat a fi un <i>mesit</i>,
unul care a dus poporul în rătăcire </span><span lang="FR" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-ansi-language: FR;">(comp. Deut 13:6-8; 21:22-23; 11Q
Temple 64:6-10) și care putea aduce mânia Romei asupra poporului, atunci acest
fapt putea oferi suficiente motive autorităților evreiești să scape de el (comp.
Ioan 11:46-53). Oricine strângea și atrăgea mulțimi mari, devenea automat
suspect, atât pentru conducerea evreiască, cât și pentru cea romană. Nu este
nevoie să postulăm o lege referitoare la ”Mesia cel ascuns”, ca să explicăm
dorința autorităților de a-l vedea eliminat pe Isus.</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="FR" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-ansi-language: FR;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>În final, O’Neill ne-a dat o explicație
ingenioasă, captivantă, pentru ”secretul mesianic”, dar până la urmă
neconvingătoare. (Întreaga carte este o lectură bună, deși am așteptat să-l văd
spunând : ”O să demonstrez asta în capitolul următor” [dar n-o face]. </span><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-ansi-language: EN-US;">Apoi în
capitolul următor: ”Fiind demonstrat că...” </span><span lang="EN" style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-ansi-language: EN;">[un pic cam
frustrant!])</span></div>
<div style="margin: 0in 0in 6pt;">
<br /></div>
logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-54084947691470804742011-12-24T10:21:00.000+02:002012-02-29T16:33:29.676+02:00Al cui fiu este Cristosul? (II)<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Această postare este continuarea primei părți: <a href="http://exegezabiblica.blogspot.com/2011/12/al-cui-fiu-este-cristosul-i.html">Al cui fiu este Cristosul (I)</a> </span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"> Există o întreagă discuție critică (bazată pe unele carențe ale
genealogiilor din Evanghelii), dacă Isus din Nazaret provenea sau nu din David,
în accepția că tatăl biologic era Iosif. Unii susțin că nu, dar chiar dacă,
asupra liniei de regi era un blestem de la Ieconia. Nici unul dintre urmașii acestui
om nu urma să stea pe tron (Ier. 22:30; Mat.1:11). Deci dacă Isus a provenit
din David <i>prin linia regală</i>, așa cum așteptau de fapt iudeii să vină
Mesia, nu putea fi acel Mesia al tradiției, linia respectivă fiind respinsă de
Dumnezeu de la începutul exilului babilonean.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span lang="RO" style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;">
</span>Putem presupune că Isus a fost conștient de această problemă pe care o
avea interpretarea tradițională a iudeilor privitor la originea lui Mesia. Dar
indiferent că el însuși era din David via Ieconia sau nu, din tribul lui Iuda
sau nu, indiferent de posibila ignoranță sau prejudecată a iudeilor față de
genealogia lui ca galileean, interpretarea pe care o dă Isus Psalmului 110 este
inedită pentru cărturarii iudei:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0.4in 6pt;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Cum atunci David, în duh, îl numește Domn...
deci, dacă David îl numește Domn, cum este el fiul lui? </span></b><span style="font-family: Arial; font-size: 10pt; mso-bidi-font-weight: bold;">(Matei 22:41-46)</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;">
</span>Regalitatea lui Mesia nu se bazează pe dreptul succesoral! Ceea ce îl
califică pe orice israelit să fie un candidat viabil la slujba lui Mesia. Deci
și pe Isus din Nazaret. Trebuie doar să intervină pentru binele poporului și să
aibă o motivație bună, ca să atragă atenția lui Dumnezeu. Să se remarce ca
”fiul lui David” sau copia lui David, prin felul de a fi și a acționa. David era
cunoscut și apreciat pentru că își punea în pericol viața pentru Israel cu ani
înainte de a fi rege pe tron. Isus a acționat în același fel și a fost
recunoscut curând, de discipolii lui și de mulțime, ca ”fiul lui David” (Mat.
9:35, 36; 21:9).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;">
</span>La această discuție se poate adăuga și premisa că Mesia este, după
profeție, rege și <i>preot</i>. Dacă regalitatea lui Mesia trebuie interpretată
succesoral, atunci și preoția. David însă nu putea transmite genealogic dreptul
la preoție, nefiind din Levi. Același lucru trebuie să-l spunem în acest caz și
despre regalitate.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>De altfel, chiar același psalm mesianic 110,
pe care îl folosește Isus ca argument în discuția cu fariseii, continuă ideea spunând
că Mesia este ”preot în veac - <i>după rânduiala lui Melhisedec</i>” (v. 4).
Este o discuție mai lungă ce include această ”rânduială”, dar în acest caz
aparte, important este faptul că regele-preot NU este numit succesoral, nu depinde
de genealogie. Melhisedec ”nu își avea genealogia din ei (fiii lui Levi)”
(Evrei 7:6).</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: Verdana; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;">
</span>Ajungem o dată în plus să găsim că Mesia este ales și numit direct de
Dumnezeu, așa cum a fost prefigurat prin Melhisedec și David. Fără să conteze genealogia. Acesta era
argumentul neinterpretabil al lui Isus.</span></div>logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7920591626031239712.post-70691107097247192602011-12-22T21:41:00.000+02:002019-08-16T20:13:08.665+03:00Al cui fiu este Cristosul? (I)<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"> <span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Din perspectiva cristologiei înalte de azi, Isus ar fi ridicat întrebarea pentru a atrage atenția asupra originii lui cerești - după tată. Dar din perspectiva modestă a evreilor sau a primilor creștini evrei? Care ar fi fost răspunsul scriptural la întrebarea lui Isus?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Să ne amintim că Pavel a scris în sens adopționist că Cristosul, ieșit ”din sămânța lui David după carne”, este ”Fiu al lui Dumnezeu după spirit” (Rom. 1:3, 4). Aceste cuvinte nu ar lăsa loc diferențierii filiației în funcție de unul dintre părinți. Suntem provocați astfel să aruncăm o privire analitică asupra argumentului lui Isus, referitor la filiația lui Mesia. Matei consemnează dialogul:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0.4in 6pt;">
<span style="font-family: "arial"; font-size: 10pt;"><b><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Pe când fariseii erau strânși la un loc, Isus i-a întrebat: "Ce gândiți voi despre Cristos? Al cui fiu este?" "Al lui David", i-au răspuns ei...</b> (Matei 22:41-46)</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Răspunsul imediat a fost cel așteptat. Mesia descinde din David. Asta însemna pentru farisei atât filiația biologică cât și, mai mult, dreptul succesoral la tronul lui David. Putea fi <i>greșită</i> o asemenea interpretare tradițională?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0.4in 6pt;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "arial"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Și Isus le-a zis: ”Cum atunci David, în duh, îl numește Domn, zicând: "DOMNUL a zis Domnului meu: ”Stai la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii tăi sub picioarele tale”?</span></b>,</div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>A urmat o pauză de efect... Fariseii cunoșteau psalmii mesianici. Psalmul 110 era printre ei. Isus continuă spre concluzia evidentă:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0.4in 6pt;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "arial"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Deci, dacă David îl numește Domn, cum este el fiul lui?</span></b></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Mesia nu este un descendent al lui David! Trebuie să fi fost o argumentare neinterpretabilă, pentru că ”nimeni nu i-a putut răspunde un cuvânt”. Nu au existat obiecții imediate. ”Domnul meu” (<i>adoni</i>) era o expresie cunoscută în Vechiul Testament (195x), care stabilește categoric ordinea relației. În loc să fie mai mic, ca <i>fiu</i> al lui David, Mesia era mai mare, ca <i>domn</i>, adică ca suveran peste David.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Întrucât și David era <i>domn</i> sau suveran, fiind rege (numit de alții <i>adoni</i>), Mesia este deci un rege <i style="mso-bidi-font-style: normal;">peste</i> rege, deasupra liniei de regi din Ierusalim, așa cum acești regi erau deasupra laicilor. Aceasta implică faptul că Mesia putea să nu descindă biologic din David sau, în sfârșit, că acest lucru nu era o condiție.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Bine, acesta era argumentul, dar atunci cum era de înțeles clasica profeție mesianică despre ”Odrasla lui Isai”? Profetul scrisese cu secole înainte (Isaia 11:1):</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0.4in 6pt;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "arial"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Apoi o Ramură va ieși din tulpina lui Isai și un Vlăstar din rădăcinile lui.</span></b></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>În mod interesant, din aceste cuvinte se înțelege că Odrasla nu iese din David (rege), ci din Isai (ne-rege). Este un vlăstar ieșit direct de jos, de la rădăcină, <i>ocolind</i> linia regală deja crescută. Adică regalitatea lui Mesia se bazează pe Dumnezeu, (așa ca la David), nu pe dreptul dinastic (pe care l-a posedat Ionatan). În acest sens ”Isai” este un simbol profetic al lui Dumnezeu, din care crește noua regalitate, iar David (cel fără drept nativ la tron) un simbol al lui Mesia.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>La fel pare să indice Psalmul 2, unde Dumnezeu îl numește pe Mesia <i>"</i>regele <i>Meu"</i>. Contextul indică un rege ales și instalat de El, după inima Lui, împotriva oricărei opoziții. Dacă nu are regalitatea succesorală, transmisă de un tată uman, atunci o are pe cea dată direct de Dumnezeu, în urma adopției ca fiu.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0.4in 6pt;">
<span style="font-family: "arial"; font-size: 10pt;"><b><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>”Totuși eu am uns pe împăratul Meu peste Sion, muntele sfințeniei Mele... Tu ești fiul Meu; astăzi te-am născut. Cere-mi și-ți voi da popoarele de moștenire și marginile pământului în stăpânire”</b> (v6-8)</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0in 0in 6pt;">
<span style="font-family: "verdana"; font-size: 10pt;"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Sunt tot mai mulți erudiții care consideră în prezent expresia ”Fiul lui Dumnezeu” un titlu mesianic, cu originea în Psalmul 2. De altfel, în Evanghelii ”Fiul lui Dumnezeu” este folosit în apoziție evidentă cu titlul principal, <i>Mesia</i>. De exemplu, marele preot l-a întrebat pe Isus: ”Ești tu Cristosul, Fiul lui Dumnezeu?” (Matei 26:63). Așa cum am zice astăzi, în apoziție explicativă: ”Isus este Mesia, Cristosul”.</span></div>
<span style="font-family: "arial"; font-size: 10pt;"> <a href="http://exegezabiblica.blogspot.com/2011/12/al-cui-fiu-este-cristosul-ii.html">Al cui fiu este Cristosul (II)</a></span>logichttp://www.blogger.com/profile/00033060941256795104noreply@blogger.com0